Lipsa de educație, teribilism, plictiseală, nesupraveghere din partea părinților…probabil un cumul de factori care au condus la distrugerea unui bun public.

 

Incidentul a avut loc în după amiaza zilei de 18.10.2025, când agentul de pază din cadrul Poliției Locale Piatra Neamț, aflat în timpul îndeplinirii atribuțiilor de servicu la obiectivul Curtea Domnească, s-a autosesizat cu privire la faptul că două minore au distrus unul dintre pereții din pasajul pietonal (zona liftului).

Minorele, cu vârste sub 14 ani, au fost identificate pe raza municipiului Piatra Neamț de către polițiștii locali ai Serviciului Control și cei ai Servciului Siguranță Rutieră. Urmează ca părinții să suporte cheltuielile pentru refacerea peretului, iar polițiștii locali de ordine publică să aplice măsurile legale în astfel de cazuri, tot asupra părinților, care și-au lăsat nesupravegheați copiii minori.

Așadar, dragi părinți, voi știți ce fac copii voștri în timpul liber?