Un bărbat în vârstă de 42 de ani, a fost depistat rătăcind în zona Piața Gării, în jurul orei 06.00 dimineața, a zilei de luni, 21.07.2025, de către polițiștii locali de ordine publică aflați în patrulare în centrul municipiului Piatra Neamț.

Persoana în cauză, confuză, a declarat că a plecat de la domiciliu pentru că nu se înțelege cu părinții.

În urma verificărilor efectuate atât de către polițiștii locali, cât și de agenții Poliției Municipiului Piatra Neamț, s-a constatat că respectivul are domiciliul în comuna Negrești, este cunoscut cu afecțiuni psihice și părăsește frecvent locuința părinților.

Pentru a se asigura că va ajunge acasă în condiții de siguranță, agenții Serviciului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț, au contactat conducătorul auto al unui mijloc de transport în comun pe ruta Piatra Neamț – Negrești, care a fost de acord să-l preia pe bărbat, cunoscându-l de altfel și să-l predea rudelor din localitatea de domiciliu, acestea din urmă fiind anunțate despre condițiile în care a fost găsit fiul lor.