Părinții a doi minori din Pitra Neamț au fost amendați de lucrătorii Biroului Ordine Publică 1 – Poliția Locală Piatra Neamț, joi, 22 august 2019, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991R – pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Cei doi minori, cu vârste cuprinse între 13 și 14 ani au fost surprinși de către agenții de pază ai Primăriei Piatra Neamț, cu ajutorul sistemului de supraveghere video, în timp ce desenau graffiti pe zidurile uneia dintre construcțiile ansamblului arhitectural Curtea Domnească. Polițiștii locali ai Biroului Ordine Publică 1 i-au identificat atât pe cei doi copii cât și pe părinții acestora, care s-au prezentat la sediul Poliției Locale Piatra Neamț.
M.A. și C.S., ambii din Piatra Neamț, au fost sancționați contravențional, pentru că nu au luat măsuri de supraveghere a minorilor pentru a preveni faptele de vagabondaj. Urmează ca în cel mai scurt timp ca aceștia să întreprindă demersurile necesare pentru readucerea fațadelor la starea inițială.
Potrivit Legii 61/1991 R – art. 2, pct. 33, ” neluarea de către părinţi sau de către persoanele cărora li s-a încredinţat spre creştere şi educare un minor în vârstă de până la 16 ani, sau care au în îngrijire un alienat ori debil mintal, a măsurilor necesare, pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj, cerşetorie sau prostituţie”, se sancționează contravențional cu amendă de la 100 lei la 500 lei.
De asemenea, conform HCL 7/2010 – Regulamentul privind normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra Neamț – ”degradarea sau murdărirea statuilor sau grupurilor statuare, monumentelor și mobilierului urban de pe raza municipiului Piatra Neamț (art. 2, lit.l), se sancționează cu amendă de la 100 la 300 de lei”.
Comentati