Mai mulți copii, proveniți din comunele Girov și Războieni, au fost depistați în centrul municipiului Piatra Neamț în timp ce apelau la mila publicului, deranjând astfel trecătorii și clienții teraselor din zonă. Respectivii nu se aflau la prima abatere de acest gen, la sfârșitul săptămânii trecute, fiind depistați și în alte zone din oraș, în aceeași ipostază.

 

În data de 10.09.2020, în jurul orei 11.00, polițiștii Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț s-au autosesizat cu privire la faptul că, două grupuri de copii agasează trecătorii și clienții teraselor din zona Pieței Ștefan cel Mare.

Șapte minori, cu vârte cupinse între 8 și 17 ani, au fost conduși la sediul Poliției Locale, unde au fost identificați și îndrumați spre localitățile de reședință, unul dintre aceștia fiind și sancționat contravențional pentru cerșetorie (Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, art. 2, pct. 3 – constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte), cu suma de 70 lei.

Pe această cale, reamintim cetățenilor municipiului Piatra Neamț că încurajarea fenomenului de cerșetorie determină creșterea numărului de persoane care apelează în mod frecvent la mila publicului și duce la multiplicarea fenomenului în sine.