Centura ocolitoare a municipiului Piatra Neamț, pe sectorul de drum cuprins între Bulevardul 9 Mai  și strada Bistriței, este una dintre cele mai aglomerate zone din oraș.

 

Pe tronsonul amintit, mulți conducători auto ignoră semnificația indicatoarelor ”oprirea interzisă” sau ”staționarea interzisă” și afectează astfel fluența circulației autoturismelor și autovehiculelor de tonaj greu precum și posibilitatea eliberării primei benzi de circulație, în scopul curățării părții carosabile.

Polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră desfășoară, în perioada 01.02.2021 – 14.02.2021, o acțiune de monitorizare a traficului rutier pe Bulevardul 9 Mai și strada Bistriței, astfel încât, circulația rutieră să se desfășoare pe toate benzile, eliminându-se obstacolele create de mașinile oprite neregulamentar.

În cazul în care se vor constata încălcări ale legislației privind circulația pe drumurile publice sau ale Hotărârilor Consiliului Local, se vor aplica și sancțiuni contravenționale!

#CirculațieÎnSiguranță

#Poliția Locală Piatra Neamț