Polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Piatra Neamț s-au aflat la datorie, alături de alte forțe de ordine publică, cu ocazia desfășurării ceremoniei organizată la Piatra Neamț, miercuri, 29 iulie 2020, de Ziua Imnului Național.
Totodată, conducerea Poliției Locale Piatra Neamț a participat alături de oficialitățile locale, și forțe din sistemul național de apărare și ordine publică, în Piața Tricolorului, la festivitatea militară de omagiere a Imnului Național al României, ”Deșteaptă-te române!”.
Simbol al Revoluției de la 1848, ”Deșteaptă-te române!” a fost declarat Imn Național al României, în data de 24 Ianuarie 1990 și a fost adoptat odată cu Constituția din 1991.
Potrivit Constituţiei României, Imnul Naţional este simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.
În 1998, data de 29 iulie a fost consfințită prin lege, ca fiind Ziua Imnului Național.
Comenteaza