Polițiștii locali ai Biroului Control – Disciplina în construcții – Poliția Locală Piatra Neamț, au aplicat, de la începutul anului 2020 și până în prezent, 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 28.000 de lei pentru nerespectarea Legii 50/1991 A privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
În acest context, reamintim că potrivit actului normativ amintit, executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare, emisă de Primăria Piatra Neamț, cu excepția celor prevăzute la art. 11, pct.”1” și pct. ”2”. În caz contrar se pot aplica sancțiuni contravenționale – amenzi, cuprinse între 1.000 și 100.000 de lei.
De asemenea, precizăm că deșeurile provenite din construcții sau demolări trebuie depozitate, conform HCL 7/2010 – Regulamentul privind buna gospodărire, întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra Neamț, la punctele de colectare speciale, în ultimele 3 luni, pentru încălcarea HCL 7/2010, art. 2, pct. ”a” (”este interzisă depozitarea pe străzi, parcuri, terenuri virane, malurile râurilor, în alte locuri publice a gunoaielor menajere sau a altor reziduuri și gunoaie de orice fel precum: resturi de materiale, alimente, hârtii, fructe, țigări, gunoi de grajd, obiecte uzate”), fiind aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 9.300 de lei. Încălcarea art. 2, pct. ”a” se sancționează contravențional cu amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei pentru persoane fizice și 1.000 și 2.500 de lei pentru persoanele juridice.
Totodată, cetățenii pot apela Dispeceratul Poliției Locale Piatra Neamț, la numărul de telefon 0233.231.300, în cazul în care constată că au fost depozitate ilegal deșeuri (de orice tip), în alte locuri decât în zonele special amenajate.
Depunerea diverselor deșeuri care nu se pot depozita la europublele, este gratuită pentru cetățenii domiciliați în Piatra Neamț și se poate realiza la cele două puncte de colectare, aparținând Brantner S.A. (zona Cimitir Pietricica și Serviciul Județean de Ambulanță Neamț).
Comentati