Poliția Locală Piatra Neamț a organizat și desfășurat o acțiune pe linia respectării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea virusului SARS – CoV2, marți, 20 octombrie 2020, începând cu orele 07.30, în Piața Centrală, Piața En Gros, precum și în mijloacele de transport în comun.

 

Echipajele Poliției Locale – Birourile ordine Publică și Siguranță Rutieră au verificat dacă comercianții, cumpărătorii, transportatorii și pasagerii poartă maști de protecție. De asemenea, cetățenii au fost informați cu privire la riscurile la care sunt expuși în cazul nepurtării sau purtării incorecte a măștii în condițiile epidemiologice actuale. Aceștia au fost informați despre noile reglementări privind obligativitatea purtării măștii de protecție în exterior, în spațiile publice.

Acțiunea a avut scopul de a preveni și combate răspândirea SARS – CoV2, iar persoanele care nu aveau asupra lor mască de protecție au primit câte una de la agenții Poliției Locale Piatra Neamț. Au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale, toate constând în avertismente scrise. Cu aceeași ocazie au fost verificate 77 de mijloace de transport public cu 552 de pasageri și 54 de societăți comerciale (unități de alimentație publică, baruri, terase, magazine).