Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activități Comerciale au desfășurat în perioada 25.07.2022 – 05.08.2022 o acțiune de identificare a comercianților care desfășoară activități de comerț pe domeniul public sau privat al municipalității, fără a avea acordul din partea Primăriei Piatra Neamț.
Acțiunea a fost pusă în aplicare la inițiativa direcțiilor de specialitate și a conducerii Primăriei Piatra Neamț ca urmare a intrării în vigoare a H.C.L. 43/2022 – Regulamentul de ocupare a domeniului public pentru funcționarea teraselor și efectuarea comerțului stradal ocazional.
A fost vizată în mod special Piața Centrală și zonele din imediata proximitate, mai ales că acolo în vârf de sezon, numeroși comercianți ce vând legume ori fructe ocupă porțiuni din trotuare, fără a deține documentele necesare conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local sus amintite.
Cei ce nu au înțeles să elibereze domeniul public de mărfurile expuse în alte locuri decât în cele pentru care dețin acorduri de funcționare sau de ocupare, au fost sancționați contravențional cu amenzi (8) în valoare de 11.000 de lei pentru încălcarea art. 41, lit. ”a”, pct. 3 din Regulamentul menționat.
De asemenea, au primit sancțiuni contravenționale 3 dintre comercianții verificați pentru că nu au respectat măsurile de depozitare a deșeurilor provenite din ambalaje. În aceste 3 cazuri suma amenzilor se ridică la 6.000 de lei.
Astfel de acțiuni vor continua și în alte zone din Piatra Neamț.