Joi, 17 martie 2022, s-a desfășurat prima probă, cea sportivă, eliminatorie, a concursului de recrutare a șase polițiști locali, pentru ocuparea a tot atâtea funcții specifice în cadrul Poliției Locale Piatra Neamț.

La susținerea probei ce a avut loc la Stadionul Municipal Piatra Neamț s-au prezentat 25 de candidați din cei 27 ale căror dosare au fost admise pentru a putea participa la examen, însă doar 21 dintre aceștia au reușit să se încadreze în baremele prevăzute de legislația în vigoare privind organizarea și desfășurarea probelor sportive necesare accederii la următoarea etapă, cea a evaluării cunoștințelor (în scris), după parcurgerea bibliografiei și tematicii de examen.

Proba scrisă a concursului va avea loc în data de 21.03.2022, iar candidații declarați admiși după proba scrisă, vor putea susține, în maxim cinci zile de la încheierea acesteia, proba de interviu.

 

”Probele concursurilor de recrutare a polițiștilor locali se desfășoară în conformitate cu prevederile legislative în vigoare, cea sportivă fiind una obligatorie și eliminatorie în același timp pentru a putea participa la celelalte probe – cea scrisă și interviu. Odată admiși, candidații ocupă funcții specifice de polițist local. După parcurgerea etapelor privind încadrarea în muncă, aceștia sunt instruiți, timp de 3 luni, de structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în cazul nostru Centrul de Perfecționare a pregătirii cadrelor de Jandarmi de la Gheorgheni, județul Harghita, iar programele de formare iniţială sunt structurate pe module, parcurse prin cursuri la zi , finalizarea programelor de formare făcându-se prin examen de absolvire”, a precizat directorul executiv al Poliției Locale Piatra Neamț, Eugen Pancu.