Poliția Locală Piatra Neamț, prin Compartimentul Protecția Mediului și Biroul Ordine Publică, demarează o campanie de monitorizare zilnică a zonelor predispuse a se tranforma în depozite ilegale de deșeuri. Campania se va defășura începând cu data de 01 martie 2022 și are ca scop prevenirea și combaterea poluării cu deșeuri de orice fel, a malurilor râurilor, pâraielor și a zonelor periferice din municipiul Piatra Neamț, precum și depistarea persoanelor care încalcă prevederile legale în privința depozitării deșeurilor.

Acolo unde se depistează gropi ilegale de gunoi, iar contravenienții nu pot fi identificați, vor fi anunțate autoritățile competente în domeniu, pentru ca zonele respective să fie igienizate corespunzător.

Decizia de a se organiza o astfel de acțiune încă de la începutul lunii martie, are la bază experiența anilor anteriori când, tot mai mulți cetățeni, odată cu încălzirea vremii, au început să-și curețe curțile, grădinile ori să-și renoveze locuințele, fără a depozita reziduurile vegetale sau provenite din construcții în locurile special amenajate.

De asemenea, se vor avea în vedere și shelterele de pe raza municipiului, pentru că și acolo, persoanele arondate, trebuie să respecte legislația în vigoare (HCL 228/2021).

Din ianuarie 2015 și până la sfărșitul anului 2021, polițiștii locali au sancționat contravențional, doar pentru încălcarea normativelor în vigoare în ceea ce privește depozitarea deșeurilor, 2.394 persoane, dintre care 1612 cu amenzi în valoare de 752.710 lei și 782 cu avertismente.