O persoană de 36 de ani din Piatra Neamț a fost sancționată de polițiștii locali de ordine publică, cu amendă în valoare de 400 de lei, conform Legii 61/1991, pentru că a adresat injurii funcționarilor Direcției de Asistență Socială Piatra Neamț.
Reprezentanții D.A.S. Piatra Neamț au apelat Dispeceratul Poliției Locale, joi, 18.11.2021, în jurul orei 13.30, deranjați fiind de M.C., aflat în stare de ebrietate. Acesta le adresa injurii și provoca scandal în fața instituției, tulburând în acest fel liniștea și ordinea publică și provocând indignarea trecătorilor și a cetățenilor veniți la fața locului pentru soluționarea problemelor ce țineau de instituția în cauză.
M.C. este cunoscut pentru violența cu care se manifestă, acesta având antecedente penale și mai multe amenzi contravenționale pentru provocarea de scandal în spațiul public, inclusiv la Centrul de noapte din cartierul Speranța, unde nu mai este primit din aceleași motive.