Temperaturile ridicate din ultima perioadă au readus în atenția polițiștilor locali modul în care este asigurat un climat de ordine, curățenie și igienă pe raza municipiului Piatra Neamț.
Astfel, pe parcursul a două săptămâni, începând cu data de 15 iulie 2024, echipajele Serviciului Ordine Publică precum și cele ale Compartimentului Protecția Mediului, desfășoară o acțiune de informare și verificare a modului în care instituțiile publice, operatorii economici și mai ales asociațiile de proprietari respectă prevederile privind obligația anuală de efectuare a dezinsecției și deratizării în condominii, spații comerciale, etc, conform H.C.L. 228/2021.
În mod special, asociațiile de proprietari, prin intermediul administratorilor și președinților sunt notificate cu privire la respectarea art. 1, lit. ”d” – ”instituțiile publice, operatorii economici, indiferent de forma de organizare, persoanele juridice, asociațiile de proprietari, cetățenii sunt obligați să întrețină ordinea, curățenia și igiena în localuri, spații de depozitare a mărfurilor, în blocuri, locuințe, anexe gospodărești, curți, grădini, alte terenuri pe care le dețin sau le administrează, precum și în perimetrul acestora, inclusiv pe terenurile din imediata vecinătate a condominiilor administrate de către asociațiile de proprietari și să ia măsuri cel puțin o dată pe an și ori de câte ori este necesar, pentru eliminarea din aceste perimetre a insectelor și rozătoarelor. Executarea lucrărilor de dezinsecție și deratizare se face obligatoriu prin unități specializate” (H.C.L. 228/2021, art. 1, lit. ”d”).
Acțiunea are scop informativ și preventiv, toate entitățile sus amintite, cunoscând prevederile sus menționate și conformându-se în cea mai mare parte, mai puțin unele asociații de proprietari care nu au suficiente fonduri pentru a realiza respectivele lucrări de deratizare și dezinsecție.