Tot mai mulți cetățeni au sesizat în ultima perioadă prezența oamenilor fără adăpost și a persoanelor care apelează la mila publică, care se manifestă agresiv, consumă alcool, dorm pe unde apucă sau deranjează ordinea și liniștea publică, în mai toate cartierele municipiului Piatra Neamț sau în proximitatea centrelor comerciale.
Polițiștii locali de ordine publică au reluat acțiunile de identificare și îndepartare a respectivelor persoane, care de cele mai multe ori provoacă indignarea cetățenilor prin comportamentul pe care îl manifestă.
Mai mulți cerșetori și oameni ai străzii depistați că apelează la mila publică au fost legitimați și îndrumați spre localitățile de domiciliu sau către Direcția de Asistență Socială pentru a beneficia de ajutorul specific în astfel de cazuri.
Un caz aparte a fost cel al unei femei de 26 de ani din Republica Moldova care apelează frecvent la mila publică, dintr-un scaun cu rotile, sub pretextul deținerii unei copii a unui certificat de handicap, eliberat de sistemul sanitar din țara vecină. În prezența reprezentanților DAS Piatra Neamț, polițiștii locali au procedat la verificarea tinerei, inclusiv la Biroul Imigrări, existând suspiciunea că respectiva persoană este susceptibilă de înșelăciune, în acest sens fiind informată și Poliția Municipiului Piatra Neamț.
Astfel de acțiuni continuă, în contextul în care de obicei, în sezonul estival, în Piatra Neamț numărul celor ce apelează la mila publică crește, pe fondul diverselor manifestări cultural, artistice sau religioase ce au loc în lunile de vară.