Sfârșit de săptămână bogat în evenimente la Piatra Neamț! Este și motivul pentru care efectivele de polițiști locali de ordine publică dar și de siguranță rutieră se vor afla în mijlocul cetățenilor participanți la manifestările cultural artistice și religioase ce debutează vineri, 01 septembrie.
Așadar, publicul și activitățile organizate în cadrul celei de a IV a ediții a Neamț Art Festival, dar și pelerinii prezenți la slujba de sfințire a Bisericii Sfântul Gheorghe din centrul orașului, vor beneficia de măsurile de ordine specifice, din partea polițiștilor locali de ordine publică. Și pentru că urmează ca și traficul rutier să fie restricționat, echipajele de siguranță rutieră vor fi prezente în zona Curții Domnești cât și în mai multe puncte din proximitatea centrului municipiului Piatra Neamț, astfel încât circulația autovehiculelor și a pietonilor să se desfășoare în condiții de siguranță.
Duminică, 03 septembrie, când pe Platoul Curții Domnești va avea loc concertul ce marchează finalul Neamț Art Festival, efectivele Poliției Locale Piatra Neamț vor acționa în sistem integrat împreună cu celelalte forțe de ordine, în vederea prevenirii producerii de fapte antisociale ori a altor incidente care să perturbe liniștea și ordinea publică.