Piatra Neamț: incendiu urmat de o explozie puternică, observat de polițiștii locali, aflați în patrulare pe strada General Nicolae Dăscălescu.

 

Focul a izbucnit în data de 07.08.2023, în jurul orelor 12.00, la o autoutilitară parcată în curtea unei societăți comerciale din Piatra Neamț și a fost urmat de o explozie.

Polițiștii locali aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în patrulă mixtă – ordine publică și control comercial – Poliția Locală Piatra Neamț, au asigurat măsuri specifice până la sosirea echipajelor I.S.U. Neamț care au lichidat incendiul, urmând să se stabilească și cauzele acestuia.