Ca urmare a sesizărilor venite din partea unor cetățeni, precum și a activităților derulate în teren de către polițiștii locali responsabili de zonă, s-a constatat că un număr mare de persoane locuiesc în condiții precare, într-un mediu insalubru, nefiind racordați la apă potabilă sau energie electrică, în containerele de pe strada I. Slavici din municipiul Piatra Neamț, în apropierea depozitului ecologic de deșeuri.
Astfel, polițiștii locali de ordine publică, împreună cu reprezentanții Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Piatra Neamț, s-au deplasat la fața locului, luni, 10 aprilie 2023, pentru a identifica atât adulții cât și minorii care sunt văzuți adesea în parcările centrelor comerciale, apelând la mila publică. Totodată, acțiunea a avut ca scop depistarea persoanelor care locuiesc fără forme legale în respectiva zonă ori a celor căutate de către organele de cercetare penală pentru diverse infracțiuni.
În total au fost legitimați 9 adulți și 7 minori ce locuiau în respectivele containere, pentru toți urmând ca D.A.S. Piatra Neamț să ia măsurile de protecție socială care se impun în astfel de cazuri.
Trei dintre locatarii containerelor au fost sancționați contravențional pentru lipsa documentelor de identitate, potrivit O.G. 97/2005. Astfel de acțiuni vor continua și în cartierele Văleni 2 și Speranța la începutul lunii mai 2023.