Trei echipaje din cadrul Biroului Ordine Publică au participat, marți, 30 august 2022, la inițiativa Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Piatra Neamț, la o acțiune de identificare a locuințelor sociale și a persoanelor care le ocupă, cu sau fără contracte de închiriere, în cartierul Văleni 1.

Agenții Poliției Locale Piatra Neamț au verificat 16 vile cu câte 4 apartamente și au legitimat 32 de persoane. Titularii contractelor de închiriere expirate au fost consiliați cu privire la documentele necesare pentru prelungire, fiind îndrumați ca în cel mai scurt timp, să le depună la sediul Direcției de Asistență Socială. Doi bărbați și o femeie care locuiau fără forme legale în trei dintre locuințele controlate, au fost sancționați contravențional pentru lipsa cărților de identitate, conform O.G. 97/2005.

Având în vedere că în cadrul D.A.S., se desfășoară sesiunea de depunere  a dosarelor de  locuințe, precum și actualizarea contractelor expirate, cetățenii au fost informați despre aceste proceduri.

De asemenea, celor interesați li s-au oferit informații suplimentare, pentru o corecta întocmire a dosarelor.

Locatarilor li s-a adus la cunoștință faptul că, punctajele lor pentru deținerea locuințelor sociale depind și de condiția frecventării școlii de către minorii pe care îi au în întreținere.