Având în vedere faptul că se apropie sărbătorile Pascale, înaintea cărora în mod tradițional se face curățenie generală în locuințe, spații de depozitare, curți, grădini, polițiștii locali desfășoară în această perioadă o campanie de informare asupra regulilor care trebuie respectate, pentru păstrarea curățeniei și a unui mediu nepoluat.
# Resturile textile, mobilierul vechi, electrocasnicele, deșeurile provenite din construcții se depun doar la depozitele speciale din cartierele Dărmănești și Mărăței. Este interzisă depozitarea acestora la sheltere sau în imediata apropiere a shelterelor ori pe malurile râurilor și pâraielor ce tranzitează orașul! (H.C.L. 228/2021, art. 2, lit. ”a”). Încălcarea prevederilor art. 2, lit. ”a” din Regulamentul privind normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra Neamț, atrage sancțiuni ce pot ajunge până la 2.000 de lei!
#Deșeurile de orice tip (plastic, cauciucuri, cabluri, etc.), resturile vegetale nu trebuie incendiate/arse în curtea propriei locințe sau în alte locuri! Există riscul extinderii focului la imobilele sau terenurile cu vegetație uscată din apropiere! Conform regulamentului sus amintit și aceste fapte sunt pasibile de amenzi contravenționale cuprinse între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice și 1.000 și 2.000 de lei pentru persoanele juridice.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor din municipiul Piatra Neamț și pentru a se preveni depozitările necontrolate de deșeuri în jurul shelterelor sau pe spațiile verzi, operatorul de salubritate Brantner organizează o campanie de colectare gratuita a deșeurilor voluminoase.
Campania va avea loc în perioada 30.03.2026-31.03.2026, între orele 08.00-16.00, iar persoanele care dețin mobilier vechi sau alte reziduuri ce nu pot fi depozitate la sheltere, le pot duce gratuit, la cele 2 depozite din cartierele Dărmănești și Mărăței din municipiul Piatra Neamț. Persoanele vârstnice sau cu dizabilități pot apela telefonic dispeceratul Brantner, tel. 0737 770 222, în intervalul 23.03.2026 -27.03.2026 între orele 9.00-15.00, astfel încât personalul societății să poată veni să le ridice deșeurile de la domiciliu, în condițiile în care acestea sunt deja depozitate în locuri unde autospeciala de colectare are acces facil.